November 12, 2016

Parcul BRÂNCOVEANU

Parcul Brâncoveanu (2017)

Parcul nostru Brâncoveanu începe să prindă culoare mulțumită celor de la LAVITEX, iar copiii se pot bucura în voie într-un loc de joacă fără plată și.. sârmă ghimpată.

DCIM100GOPRO

Ne întrebăm, să fie oare Huhurez (Strix Nebulosa), ci nu Buhă (Bubo Bubo)?!

Cu siguranță, este o pasăre nocturnă din familia Strigidae, care sălăsluiește în parcul Brâncoveanu din orașul nostru.

Această pasăre răpitoare de noapte are dimensiuni relativ mari, cu o înălțime de până la 61 cm și o anvergură a aripilor care poate ajunge la 170 cm.

Ne spunea Vasile Alecsandri, în poezia “Floarea din pârleaz”: “Ești dragă flăcăilor Ca buha găinilor.”

bufnita

Parcul Brâncoveanu (2016)

Vă prezentăm situaţia preaiubitului nostru parc Brâncoveanu la începutul anului 2016.

Noi, cetăţenii care coexistăm în această minunată staţiune, asemănător tuturor zonelor populate de pe glob, ne împărţim, din păcate, în două categorii: oameni cu bun simţ, şi cu simţire faţă de mediul înconjurător, conştienţi că mama sănătăţii este curăţenia şi oameni, vorbind pe şleau, nesimţiţi, fără de cei şapte ani de acasă. Din cauza celei de-a doua clase avem de suferit cu toţii, în mai toate aspectele vieţii.

Faptul că în parcul nostru sunt gunoaie şi deşeuri este binecunoscut. Cauza o reprezintă cea de-a doua varietate de oameni.

Faptul că parcul nostru nu este îngrijit este foarte cunoscut. Cine este vinovat?

Cu toţii suntem vinovaţi.

= Este vinovată lipsa de apropiere a oamenilor, mai ales, prin raporturi umane, cât nu numai a lipsei de educaţie, ci nu doar prin raporturi economice.

= Sunt vinovaţi cei fără de bun simţ şi fără de cei şapte ani de acasă.

= Sunt vinovat Eu, Tu; suntem vinovaţi NOI, cei care suportăm zilnic şi îndurăm nesimţirea altora.

= Sunt vinovaţi cei care sunt plătiți să găsească o soluţie pentru a reglementa situaţia.

[Cine trebuie să strângă deşeurile din parc deja existente? Cine trebuie să ia măsuri pentru nesimţirea unora dintre noi?]

Nu suntem părtinitori şi nu intenţionăm să favorizăm sau să protejăm pe cineva în dauna altcuiva. Părerea proprie ne-o asumăm şi se doreşte a rămâne total neutră de orice altă părere, fie ea publică sau administrativă, fiind filtrată de bun simţ şi sentimente umane.

Ne doare sufletul să vedem că la băncuţele de pe bulevardul principal, din zona parcului, vizavi de desenul ecologic din căpăcele, cu mesajul “Curăţenia dă puls naturii”, sunt mereu gunoaie aruncate pe jos.

Ne-a durut sufletul să vedem că un loc de joacă pentru copii este împrejmuit cu sârmă ghimpată, denumit printre localnici Auschwitz, şi să auzim cum o fetiţă mică îi spune tatălui ei “Tati, haide să mergem vizavi la locul de joacă pentru copiii săraci”. Se pare că aceasta se remediază de către conducerea actuală, un lucru bun ca parcul să își revină treptat.

Ne doare sufletul să vedem că parcul nu are un loc, unde atât copiii, cât şi adulţii, atât cei nevoiaşi, cei cu dizabilităţi, cât şi cei vârstnici, în timpul liber, să poată practica jocurile sportive (fotbal, baschet, volei..) GRATUIT.

Aşteptăm să spunem “Bravo, aşa trebuie să arate parcul nostru.”

Parcul Brâncoveanu (2015)

PARC, parcuri, s. n. 1. Suprafață întinsă de teren, de utilitate publică, cu plantații, alei și diferite construcții, amenajată pentru agrement.

1. Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată 2009

 http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_spatii_verzi.php

2. Legea 313/2009 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 24/2007 privind reglementarea si administrarea spaţiilor verzi din zonele urbane. Lege nr. 313/2009

http://www.dreptonline.ro/legislatie/lege_modificare_administrarea_spatiilor_verzi_zonele_urbane_313_2009.php

 

3. Legea 135/2014 pentru modificarea alin. (5) al art. 21 din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, precum şi pentru completarea art. 18 din Legea nr. 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor. Lege nr. 135/2014

http://www.dreptonline.ro/legislatie/legea_135_2014_modificare_legea_10_2001_imobile_preluate_abuziv_spatii_verzi_intravilanul_localitatilor.php

– – – – –

“Art.2 Statul recunoaşte dreptul fiecărei persoane fizice la un mediu sănătos, accesul liber pentru recreere în spaţiile verzi proprietate publică, dreptul de a contribui la amenajarea spaţiilor verzi, la crearea aliniamentelor de arbori şi arbuşti, în condiţiile respectării prevederilor legale în vigoare.”

“Art. 5 Pentru protecţia şi conservarea spaţiilor verzi, persoanele fizice au următoarele obligaţii:

a) să nu arunce niciun fel de deşeuri pe teritoriul spaţiilor verzi;

b) să respecte regulile de apărare împotriva incendiilor pe spaţiile verzi;

c) să nu producă tăieri neautorizate sau vătămari ale arborilor şi arbuştilor, deteriorări ale aranjamentelor florale şi ale gazonului, distrugeri ale muşuroaielor naturale, cuiburilor de păsări şi adăposturilor de animale, ale construcţiilor şi instalaţiilor utilitare şi ornamentale existente pe spaţiile verzi;

d) să nu ocupe cu construcţii provizorii sau permanente zonele inventariate ca spaţii verzi.”

“Art. 6 În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

a) parc — spaţiu verde, cu suprafaţă de minimum un hectar, format dintr-un cadru vegetal specific şi din zone construite, cuprinzând dotări şi echipări destinate activităţilor cultural-educative, sportive sau recreative pentru populaţie;’

“Art. 18 (4) Schimbarea destinaţiei terenurilor înregistrate în registrul local al spaţiilor verzi se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică, stabilite în baza documentaţiilor de urbanism, aprobate conform legislaţiei în vigoare. “