August 10, 2018

Marea Hoinăreală III

Am început cu MH I, care a avut loc în Masivul Piatra Craiului, unde am hoinărit timp de 4 zile și am continuat cu MH II în Masivul Bihor, cu 3 zile de hoinăreală.

Doamna Flori și Alex Nedelcu sunt cei doi drumeți care ne-au fost alături în toate cele trei ediții MH. Anul acesta ei au făcut parte din echipajul PLOIEȘTI, alături de domnul Vlad și Marius. Marius a fost alături de noi și în MH I.

Anul trecut ni s-a alăturat domnul Cristian Dumitrașcu #stanalaneacristi din BREAZA, iar anul acesta echipajul din BRAȘOV condus de către RODI.

RODI și SERGIO s-au cunoscut pe meleagurile brezene și au decis să balaurească împreună în multe drumeții de acum înainte, alături de toți cei dragi nouă.

În MH III (Apuseni ediția a II-a) am drumețit timp de 4 zile, prin….

 

Locația: Carpații Occidentali/ Grupa Munților Apuseni

Munții Crișului/ Munții Pădurea Craiului/ Zona Defileului Crișului Repede și Zona Roșia

Masivul Bihor/ Munții Bihor-Vlădeasa/ Zona turistică Padiș

Iată două dintre cele trei echipaje…    BRAȘOV și BREAZA

Vom detalia puțin itinerariile noastre împărțite pe zile, astfel…

 

 

 

ZIUA 1 (VINERI) – 03 august 2018

 

 

DN1/E60/A3: Breaza – Brașov – Sighișoara – Turda – Șuncuiuș (435 km)

 

 

Campare la Izbucul Izbândiș/ Șuncuiuș

  ZIUA 2 (SÂMBĂTĂ) – 04 august 2018

 

Șuncuiuș – Peștera Bătrânului

Izbucul Izbândiş – Platoul carstic „Imaşul Bătrânului” – Peştera Bătrânului

Marcaj: Cruce albastră

 

Peștera Bătrânului – Peștera Vadu Crișului

Peștera Bătrânului – Zece Hotare – platoul Tomnatic – zona de pădure cu câmp de lapiezuri, doline – belvedere Terase – Peșterile Devenț I – III – Peștera Caprei – Cabana Peștera

Marcaj: Bandă albastră

 

Cascada Vadu Crișului – Șuncuiuș

(pe o potecă pe lângă calea ferată paralelă cu malul Crișului Repede, prin tunelul CFR – porțiune din Circuitul Versantului Drept)

 

 

ZIUA 3 (DUMINICĂ) – 05 august 2018

 

 

Peştera cu Cristale din mina Farcu

 

 

Circuitul Cheile Lazurilor

Pestera cu Cristale din Mina Farcu – Stanu Carnului – Cheile Lazurilor – Pestera Rosie – Pestera cu Cristale din Mina Farcu

Marcaj: Punct Albastru

 

 

ZIUA 4 (LUNI) – 06 august 2018

 

 

Circuitul Văii Galbena

Cheile Galbenei – Izbucul Galbenei – Avenul Borţig

deviație Piatra Galbenei – Gheţarul Focul Viu – Poiana Florilor

Marcaj: Punct Galben

 

 

ZIUA 5 (MARȚI) – 07 august 2018

 

 

Șesul Padiș – Pietrele Boghii

Cantonul forestier Padiş – Belvedere Piatra Boghii – Peştera Şura Boghii

deviație către Cabana Vărăşoaia)

Marcaj: Punct Roșu

 

 

Vârful Biserica Moțului

 

 

ZIUA 6 (MIERCURI) – 08 august 2018

 

 

Cetatea Alba Iulia

Și, bineînțeles, nelipsitul Regn Fungi de Apuseni…

Leccinum Versipele
Leccinum Versipele
« 1 of 18 »