November 3, 2016

Hoinăreală pe munte

Ecotrekker contribuie la dezvoltarea gustului pentru DRUMEȚIE prin:

  • drumețiile SISTEMATICE organizate PE MUNTE (îndeosebi în zona superioară a Văii Prahovei – Munții Bucegi și Munții Baiului, în Masivul Ciucaș și Munții Piatra Craiului, și nu numai), în urma cărora ne dorim să creăm un grup de drumeți prieteni, care să participe la drumeții în mod constant și care să prezinte bun simț, atât în deplasare cât și în comportament, o bună organizare și disciplină, cu sentimente profunde față de natură, drumeți care realizează faptul că

„Drumeția este o competiție cu noi înșine, un mijloc cu ajutorul căruia să ne fortificăm organismul,

cât și să ne descoperim spiritual și nicidecum nu se dorește a fi o competiție între noi,

căci beneficiile acesteia se răsfrâng asupra noastră, a tuturor drumeților, în mod echilibrat.”

Sergio Peștișanu

  • drumețiile organizate pe meleagurile stațiunii noastre Breaza, prin Provița de Sus și toate împrejurimile în care ne dorim să promovăm valențele Sportului pentru Toți, anume: sănătatea, amuzamentul și recreerea, starea de bine, dezvoltarea personală, dezvoltarea culturii fizice, starea fizică a familiei, folosirea timpului liber, integrarea socială.
  • articolele despre drumeție

Dacă în drumețiile pe meleaguri (Breaza, Provița de Sus și toate împrejurimile) suntem deschiși la grupuri cu un număr mai mare de drumeți (dar nu exagerat), pe munte ne rezervăm dreptul de a hoinări într-un grup restrâns, de maxim 6-8 drumeți – obligatoriu a ne cunoaște în prealabil, eventual din drumețiile tematice în zona noastră de deal.

SPORTUL PENTRU TOȚI ESTE O ACTIVITATE SOCIAL DE INTERES NAȚIONAL, BAZATĂ PE LIBERA ALEGERE DE PRACTICARE A ACTIVITĂȚILOR FIZICE SPORTIVE, DE CĂTRE ORICE PERSOANĂ, ÎN FUNCȚIE DE NEVOILE, CAPACITĂȚILE ȘI PREFERINȚELE FIECĂRUIA, ÎN CADRU ORGANIZAT SAU ÎN MOD INDEPENDENT, ÎNTR-UN MEDIU CURAT ȘI SIGUR, AVÂND CA REZULTAT FINAL SĂNĂTATEA ȘI STAREA DE BINE, INDIVIDUALĂ ȘI SOCIALĂ.