Breaza ne mândrim (în completare activă)

1. Valentina Crețoiu (n. 12 martie 1909, București – d. 4 august 2003, BREAZA) a fost o soprană română de reputație internațională.

q1

Aurora Valentina Creţoiu s-a născut în 12 martie 1909, în strada Ştefan Mihăileanu din Bucureşti şi a mai avut trei fraţi: Paul, Magdalena şi Radu. A fost un copil bolnăvicios, suferind de un reumatism osos, care i-a creat probleme toată viaţa. Deşi era introvertită şi singuratică, s-a lăsat ademenită de muzică, pe care a inceput să o cultive, mai întâi cu fratele să mai mare, Paul. A continuat la Cernăuţi, (unde tatăl său, Bucur Creţoiu obţine funcţia de Director al Băncii Naţionale, în anul 1919), cu profesorul Tit Tarnavschi (la pian) şi cu Alexandru Zirra (canto şi solfegiu). Numirea părintelui său într-o altă funcţie la Bucureşti, o face să intre în anul secund, la Conservatorul bucureştean, ca studentă şi asistentă a Elenei Anghel, la canto. La celelalte materii erau: George Brezu şi Constantin Brăiloiu (istoria muzicii), Umberto Pessione (acompaniament), Mihail Vulpescu şi Egizzio Massini (clasa de operă). Paralel cu studiile, Valentina Creţoiu preda lecţii de muzică copiilor de la Institutul Maison des Francais.

 

Prima apariţie publică a avut loc în anul 1928, cu aria Ofeliei din Hamlet de Ambroise Thomas. Un an mai târziu, interpretarea Violettei dintr-o producţie studenţesacăîl determină pe dirijorul Ionel Perlea să-i ofere un contract la Operă, unde debutează cu Pajul din Tannhauser de Wagner. Urmează Lauretta din Gianni Schicchi de Puccini, Margareta din Faust, recitaluri de lied şi Sophie din Cavalerul rozelor de Richard Struss.

 

O dată importantă rămâne ziua de 21 decembrie 1930, când, tălmăceşte pentru prima oară cele 7 lieduri pe versuri de Clement Marot, acompaniată la pian chiar de George Enescu. Colaborare lor se va extinde în ani, prin apariţii memorabile în cluburi, ambasade şi săli de concert.

 

La Cluj-Napoca şi Bucureşti începe rodarea altor două roluri de referinţă: Violetta din Traviata şi Mimi din Boema.

 

Anii 1931-1935 sunt anii cei mai rodnici. Muzicalitatea sa rafinată, acurateţea vocală şi stilistică, rafinamentul jocului actoricesc, inteligenţa şi cultura generală, delicateţea feminină şi frumuseţea caracterului, îi asigură un loc aparte între colegii de generaţie. Apare cu succes în toate premierele bucureştene, dar şi în titluri deja existente: Căsătoria secretă , Voievodul ţiganilor, Parsifal, Boris Godunov, Lucia di Lammermoor, Carmen, Rigoletto, Casa cu trei fete, Nevestele vesele din Windsor, Răpirea din serai. In aceeaşi perioadă se amplifică şi idila cu cel mai fermecător bariton român, Şerban Tassian, finalizată în 1936, prin căsătoria lor. Nu exista, spunea el: femeie mai frumoasă, mai inteligentă şi mai dulce, cu o aleasă clasă şi cu o mare forţă de caracter, o mai dăruită fiinţă pentru artă, ca Valentina!…hqdefault

 

Pe lângă cariera solistică, Valentina Creţoiu abordează şi lucrări vocal-simfonice (Damnaţiunea lui Faust de Berlioz şi Stabat Mater de Rossini), precum şi cele peste 200 de lieduri, prezentate cu pian şi cu orchestră ( Schumann, Reger, Strauss, Duparc, Faure, Chausson, Mahler, Rahmaninov, Rimski-Korsakov şi,evident, Enescu).

 

Apar şi primele turnee în străinătate, la: Bolzano, Innsbruck, Salzburg şi Viena, obţine Diploma de Onoare şi o bursă la Concursul de la Viena (1933) şi, în urma succesului pe care îl are, înlocuind pe neaşteptate pe interpreta Micaelei din Carmen, într-un turneu al Operei din Berlin la Bucureşti, dirijorul Clemens Krauss îi oferă un contract avantajos la teatrul Unter den Linden. Nu stă acolo decât un an, timp în care apare în operele: Flautul fermecat de Mozart, Donna Diana de Emil Rezniczek, Fiamma de Respighi, Oberon de Weber şi Turandot de Puccini. Dragostea pentru Şerban Tassian este însă mai puternică decât orice succes profesional, aşa că renunţă la Berlin şi se întoarce în „cuibuşorul” lor bucureştean.

 

Următorii cinci ani aduc noi personaje şi succese: Manon şi Werther (Sophie) de Massenet, Nunta lui Figaro (Cherubino) şi Flautul fermecat (Pamina) de Mozart, Bărbierul din Sevilla ( Rosina) de Rossini, Liliacul (Rosalinde) de Johann Strauss, Madama Butterfly (Cio-Cio-San) de Puccini, Martha de Flotow, Paiaţe (Nedda) de Leoncavallo, Ivan Susanin (Antonia) de Glinka, Bal mascat (Oskar) şi Falstaff (Alice) de Verdi, Oedipe (Antigona) de Enescu.

 

Deşi obţinuse maximum de succes în ţară dar şi în turneele de peste hotare (împreună cu Dinu Bădescu şi Şerban Tassian), vin anii războiului şi Valentina Creţoiu se dedică în întregime voluntariatului sanitar, devenind infirmieră pentru răniţii sosiţi de pe câmpul de luptă. Este perioada în care o cunoşte pe Domniţa Ileana, cu care va întreţine o frumoasă legătură de prietenie.

 

Căsătoria sa, ce părea de nezdruncinat, începe să fie presărată cu multe necazuri care duc la divorţul din anul 1950. La Operă, datorită convingerilor sale anticomuniste şi prieteniei cu Viorica Ursuleac şi soţul său, dirijorul Clemens Krauss, consideraţi pronazişti, este din ce în ce mai persecutată. „Face huliganism politic”, este „cosmopolită” şi „imperialistă”. Este o perioadă grea, în care, paralel cu scena, predă lecţii de canto chiar şi colegilor de distribuţie: Ana Tălmăceanu, Zenaida Pally, Ioana Nicola, Arta Florescu. Deşi în anul 1954 obţine Diploma de Artistă Emerită iar în urma entuziasmului dirijorului Glauco Curiel (de la Scala din Milano), pentru talentul să de excepţie, cântă cu mari ovaţii Boema şi Falstaff, la 1 august 1960, cere pensionarea. Se împlineau exact 31 de ani de la angajare. Se izolează într-o căsuţă la BREAZA, dar în 1961, alături de: Şerban Tassian, Dinu Bădescu, Cornelia Gavrilescu şi pianista Viorica Cojocaru, este arestată. După un an, obţine eliberarea, cu interdicţia de a mai lucra, timp de şase ani. Îşi vinde tot: bijuterii, tablouri, covoare, mobile, cărţi. Se încearcă o reabilitare, dar, plină de demnitate, Valentina Creţoiu nu acceptă decât să fie trei ani profesoară la Şcoala Populară de Artă şi apoi, îndrumătoare de canto la Teatrul Liric din Braşov. Finalul, adică ziua de 4 august 2003, o găseşte retrasă în „oaza” sa de linişte din BREAZA.

 

O Domniţă într-un turn de fildeş!…

 

Din păcate nimeni nu pare să caute și nu publică în România, înregistrări cu această voce excepțională în anii ei de glorie și am găsit cu greu, pe youtube, acest fragment, în duo cu Dinu Bădescu, din Boema lui Puccini, un rol fetiș al Valentinei Crețoiu:

 

cât și:

 

Sursă:
2. Născut de ziua Aviației Civile Internaționale, Gheorghe Coman, un brezean în vârstă de 84 de ani, este fanul numărul unu al lui Aurel Vlaicu. Inginer și profesor în aeronautică, el a realizat în ultimii 20 de ani mai multe machete de avioane după schițele inventatorului de-acum 100 de ani. Le păstrează cu sfințenie acasă unde are un mic muzeu cu diplome, plachete, planuri și fotografii de la diverse evenimente aviatice.Însă cele mai multe lucrări îi sunt dedicate lui Aurel Vlaicu pentru care brezeanul are o dragoste specială.
q2

 

Ori de câte ori vorbeste despre Aurel Vlaicu, i se luminează chipul. Pasiunea brezeanului s-a conturat abia după ce a ieșit la pensie. A căutat cu perseverență toate schițele inventatorului și apoi a întocmit planurile după care să fie realizate machetele cu ajutorul unor aeromodeliști pricepuți. Este vorba despre planorul și avioanele Vlaicu I, Vlaicu II și Vlaicu III, toate la scară de 1 la 10.

 

Datorită activității sale intense în organizarea evenimentelor aviatice a primit și distincția de cetățean de onoare al orașului Geoagiu din județul Hunedoara, de care aparține Binținți, satul natal al marelui inventator care acum îi poartă numele.Colecționarul plănuiește să doneze machetele, însă nu s-a decis încă asupra unei destinații.

 

În prezent, Gheorghe Coman colaborează cu autoritățile din Bănești pentru a pune bazele unui muzeu aviatic dedicat lui Vlaicu, chiar în apropierea locului unde inventatorul s-a prăbușit în 1913.

http://www.vptv.ro/fanul-lui-aurel-vlaicu/

 

3. Vă prezentăm un scurtmetraj din arhiva #britishpathe care ne oferă în deschidere dansul fetelor de pe Valea Prahovei, numit “Breaza”.

 

q3

4. Cinste celui mai bun frânar din Breaza.

 

Dumitru Focșeneanu (n. 8 noiembrie 1935, Breaza, județul Prahova) este un bober român, care a concurat în cadrul competițiilor de bob de la sfârșitul anilor ’60 și începutul anilor ’70 ai secolului al XX-lea. El este multiplu medaliat la campionatele mondiale și europene.

q4

Apariţia bobului ca sport, în România, se situează în jurul anului 1909, când de fapt se semnalează primele coborâri. Întreaga activitate se reducea la câteva zile pe an, în preajma sărbătorilor de iarnă. Începând cu anul 1910, apar şi întreceri organizate sub titulatura de „concursurile pentru sporturile de iarnă”, pretenţios numite astfel, participarea fiind foarte modestă.

 

Seria succeselor continuă în 1969, când, pe pista de la Cervinia (Italia), în cadrul CE, echipajul Ion Panţuru – Dumitru Focşeneanu se clasează pe locul II, performanţă repetată şi la proba de bob 4 persoane cu Ion Panţuru – Raimond Ţancov – Dumitru Focşeneanu – Nicolae Neagoe. Acest rezultat este confirmat şi la Lake Placid (SUA), în cadrul CM din 1959. La proba de bob 2 persoane, echipajul Ion Panţuru – Dumitru Focşeneanu cucereşte medalia de argint, iar la bob 4 persoane Ion Panţuru – Nicolae Puşcaş – Nicolae Nea-goe – Dumitru Focşeneanu, locul V.

 

Între anii 1970-1973, boberii români confirmă valoarea. Astfel, la CE de la Cortina d’Ampezzo (Italia) din 1970, echipajul de bob 4 persoane Ion Panţuru – Nicolae Neagoe – Dumitru Pascu – Ion Zangor cucereşte medalia de bronz. La CE de la Igls (Austria) din 1971, Ion Panţuru – Dumitru Pascu – Ion Zangor – Dumitru Focşeneanu devin campioni europeni, iar la CM de la Lake Placid (SUA) din 1973, la bob 2 persoane, Ion Panţuru – Dumitru Focşeneanu cuceresc medalia de bronz. Aceasta este şi ultima mare performanţă obţinută de Ion Panţuru şi coechipierii săi în competiţii de anvergură.
Consacrarea acestui sport are loc odată cu obţinerea locului I la CM de la Oberschreiberhau (Germania) de echipajul de la „Aeronautica I” la bob 2 persoane, format din Alexandru Papană şi Dumitru Hubert. Este prima medalie de aur cucerită la CM de către boberii români. De semnalat că Papană a folosit în locul volanului, fiselele, iar echipajul a luat „startul lansat” (o premieră !), pentru care şi-au montat la bob un împingător special, brevetat ad-hoc drept „patentul Papană-Hubert”.

 

Mai avem un reprezentant de onoare, fost pilot la lotul national al Romaniei, tot brezean, se numeste Enache Florian.

 

Într-adevăr, la JO de la Lilleham-mer (Norvegia) din 1994, echipajul de bob 2 persoane (Florian Enache – Mihai Dumitraşcu) a ocupat locul XXX.

 

5. Când vorbim despre istoria karate-ul tradițional în România, de menționat este numele brezeanului Mircea Bolintineanu.

q5

“A început să practice karate în ’71, în gruparea de la Brașov, alături de Dan Stuparu și Adrian Popescu-Săcele, avându-l ca mentor pe sensei Ilija Jorga, un român din Iugoslavia. De la acesta, brezeanul a obținut centura verde, prima din Brașov, cu ajutorul căreia s-au pus bazele unei grupări.

 

A ajuns la centura neagră, cu 5 dani, iar apoi a început să-i învețe pe alții. Când s-a mutat la Breaza, în 1984, era primul karatist din zonă. A deschis mai multe cluburi, la Breaza și Câmpina, iar din mâinile sale au ieșit antrenori care formează azi, la rândul lor, generații.

 

Nu a avut o carieră bazată exclusiv pe karate, dar tot ce a făcut în viață a avut legătură cu acea ”întâmplare”. Este pensionar, are o sală acasă, unde mai face mișcări și spune că artele marțiale l-au format ca om.

 

Acum sunt sute de cluburi în toată țara, sute de antrenori, iar ”danii se dau ca doctoratele”. Cum era în anii ’70, aflăm din interviul acordat pentru Phalert.ro”

http://www.phalert.ro/interviu-brezeanul-mircea-bolintineanu-unul-dintre-primii-karatisti-din-tara/

 

6. O gară mică, o carte scumpă „de matematici şi de astronomie” şi „automotorul” după care aleargă, curioase, toate fetele, dau naştere unei intrigi şi unor dialoguri savuroase, ai căror protagonişti sunt locuitorii unei comune de pe Valea Prahovei. „Într-un târg de provincie ca al nostru… gara este… marea. Este portul, necunoscutul, depărtarea. […] Este dorul de a pleca, de a fugi. […] În altă parte. În altă lume.” (spune Profesorul Miroiu în „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian)

q6

Spectacolul aduce pe scenă atmosfera unui târguşor provincial, în care trăieşte profesorul Miroiu, un visător, trăitor în lumea cărţilor şi a astrelor cereşti, care ar da orice pentru un „catalog” în valoare de 22 de mii de lei, care să-l „lumineze” dacă steaua găsită de el pe cer este o descoperire într-adevăr nouă.

 

Din „societatea” locală mai fac parte şeful gării, care-şi fixează ceasul după sosirile şi plecările trenurilor şi ale oamenilor; domnişoara Cucu, o profesoară înăcrită de provincie, permanent interesată de evadările elevelor dornice să vadă trenurile „de scandal” care duc spre Cazinoul din Sinaia; Pascu, negustor mărunt, proprietarul unei mici prăvălii cu pretenţii de „magazin general”, şi „Necunoscuta”, personaj care concentrează tot misterul piesei, apărând pe firmamentul micului târg de provincie din neant, fără ţintă şi fără nume, ca şi steaua profesorului Miroiu.

 

1944, piesa avea premiera absolută pe scena Teatrului Alhambra din Bucureşti, în regia lui Soare Z. Soare şi în interpretarea magistrală a unor mari maeştri, precum Radu Beligan, Maria Mohor, Nora Piacentini, Nineta Gusti, Mircea Şeptilici, Mircea Anghelescu. 21 de ani mai târziu, seniorul cinematografului francez, Henri Colpi, semna alături de Pitt Popescu şi de Jasmin Chasney regia „Stelei fără nume” pentru marele ecran, avându-i în distribuţie pe Marina Vlady, Cristea Avram şi Claude Rich.

 

Casa de Producţie TVR vă invită să urmăriţi cea de-a treia mare punere în scenă şi a doua memorabilă ecranizare, de data aceasta pentru televiziune, a celebrei opere dramaturgice a lui Mihail Sebastian, cea realizată în 1983 de către Eugen Todoran.

 

– – –

 

“ŞEFUL

 

Te-ai uitat ce rochie are? Braţele goale, gâtul gol, spatele gol. Pe jumătate desbrăcată.

 

PROFESORUL

 

E foarte frumoasă… (Plin de nelinişte): Numai de nu s’ar omorî…

 

ŞEFUL

 

Deocamdată nu poate că n’are tren. Tii! Mare bucluc. Tocmai mie să mi se întâmple una ca asta.

 

Nu putea domle s’o dea jos la Câmpina sau la Breaza!”

 

Steaua fără nume Mihail Sebastian

 

Canalul teatrului radiofonic

 

Coproducţie româno-franceză, ecranizare după piesa “Steaua fără nume” de Mihail Sebastian

 

7. “Astă seară dansăm în familie” este un film românesc de comedie din 1972, regizat de Geo Saizescu după un scenariu de Ion Băieşu.

 

Spre finalul filmului, Temistocle T. Temistocle (Dem Rădulescu) și Alecu A. Alecu (Sebastian Papaiani), cei doi logodnici de profesie, care colindă prin țară pentru a escroca femeile dornice să se mărite. plecaţi de la ferma unde au fost găzduiţi de către doctoriţa veterinară Mary, sunt văzuți de rudele lui Mimi, o fostă victimă a celor doi. Aceştia îi așteptau în cocheta gară din Breaza, unde după o urmărire peste podul ce traversează râul Prahova, ei sunt bătuți și li se iau toți banii.

q7

8. „Fata căpitanului” este o nuvelă de inspirație folclorică a lui Mircea Eliade. Ea a fost scrisă în iulie 1955 la Casa Gabriella din Ascona (Elveția) și publicată în anul 1963 în volumul Nuvele, tipărit de Cercul de Studii «Destin» din Madrid. Nuvela a fost inclusă apoi în volumul La țigănci și alte povestiri, tipărit în anul 1969 de Editura pentru literatură din București.

 

Locul unde se petrece acțiunea acestei nuvele este stațiunea noastră BREAZA, aflată la poalele Munților Bucegi. Mircea Eliade cunoștea bine orașul deoarece își petrecuse aici în două rânduri câteva zile din concediul de vară: mai întâi în iulie 1932 (când se afla în permisie militară) și a petrecut o zi la casa închiriată de Florica Capsali și Mac Constantinescu, înainte de a pleca spre Sinaia pentru a urca la Pietrele Arse, iar apoi în 1933, după publicarea romanului Maitreyi și susținerea doctoratului în filozofie, plecând de acolo după câteva zile, împreună cu grupul său, într-o expediție în Bucegi.

 

Personajul principal al nuvelei este Brânduș – un băiat orfan din Breaza; are 12-13 ani și este „pistruiat și roșcovan, cu părul crescut țeapăn ca o perie”.

 

9. Jamboreea cercetaşelor de la Breaza, 1935

 

JAMBORÉE s.f. (În trecut) Reuniune făcută în tabără a unor organizații de cercetași (din mai multe țări). [< fr., engl. jamboree].

q8

„Calendarul jamboreelor naţionale interbelice (Piatra Neamţ – 1930, Sibiu / Dumbrava Sibiului – 1932, Mamaia – 1934, Braşov / Poiana Braşov – 1936) a inclus şi o jamboree naţională a cercetaşelor, desfăşurată în anul 1935, la Breaza.

 

Locaţia este cea a centrului de comandanţi străjeri de la Breaza, aceeaşi cu cea a liceului militar de mai târziu. Straja Ţării fusese înfiinţată cu un an în urmă (1934), activând în cadrul Oficiul de Educaţie a Tineretului Român (OETR). Jamboreea se desfăşoară sub deviza: „Gata la datorie. Credinţă şi muncă pentru ţară şi rege”.

 

În documentar apar comandanţi de cercetaşi şi străjeri, ambele organizaţii coexistând aproape trei ani până în ianuarie 1937, când cercetăşia este desfiinţată prin reorganizarea străjeriei ca unica organizaţie de tineret. Generalul I. Manolescu, ajutorul comandantului Marii Legiuni, apare îmbrăcat în uniformă de străjer. Însuşi regele are un ecuson de Straja Ţării pe cămaşă. Comandantele şi cercetaşele poartă uniforme mixte, cu fuste, cămăşi, eşarfe, centuri şi însemne de cercetaşe, în timp ce ecusoanele şi băştile sunt de la Straja Ţării. Salutul era cel cercetăşesc.”

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *