Totul despre Marcaje Turistice

“Marcajul turistic din teren este un mesaj al unui om către alt om, iar realizarea lui a cerut eforturi deosebite. El este pus anume pentru a da siguranţă drumeţilor că se află pe drumul cel bun şi că vor ajunge cu siguranţă la destinaţia propusă.”

 Traseul turistic montan trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) să prezinte interes şi să facă legătura între două sau mai multe obiective; ”Semnele de orientare marchează itinerare care prezintă interes şi fac legătura cu punctele de popas din apropierea izvoarelor, cabanelor, refugiilor, locurilor de campare.”

b) să fie accesibil atât vara, cât şi iarna, scop în care se vor evita, atât cât este posibil, versanţii sau crestele expuse la viscole ori la curenţi puternici de aer. În condiţii speciale de altitudine sau de teren accidentat traseul turistic montan va fi recomandat numai vara;

c) să evite zonele favorabile producerii avalanşelor de zăpadă, alunecărilor de teren sau căderilor masive de pietre;

d) să nu necesite construirea prea multor amenajări – podeţe, balustrade, trepte – şi să permită îmbunătăţirea potecii – lărgirea ei, acoperirea porţiunilor surpate -, fără cheltuieli mari;

e) să nu traverseze zone întinse de grohotişuri sau de mlaştini.

Criteriile de clasificare a traseelor turistice montane sunt: timpul de mers, sezonalitatea, gradul de dificultate şi nivelul de echipare a turiştilor.

a) Timpul de mers se înscrie în fişa tehnică şi pe indicatoare, exprimat în ore, fracţiuni de oră şi, mai rar, în minute şi se va calcula astfel:

– pe teren plat şi pe pante mici, 4 km/h;

– în urcuş, pe potecă amenajată, 350 m diferenţă de nivel/h;

– în urcuş, pe potecă neamenajată, 250 m diferenţă de nivel/h;

– în coborâre, pe potecă amenajată, 450 m diferenţă de nivel/h;

– în coborâre, pe potecă neamenajată, 400 m diferenţă de nivel/h.

La o oră de mers se adaugă 10 minute necesare odihnei. Distanţa în kilometri se utilizează în calcul numai pe traseele cu peste 80% de mers pe plat şi cu maximum 20% de mers pe pantă cu înclinare de maximum 10 grade.

Pentru calcularea distanţelor şi timpilor de mers se efectuează măsurători pe teren şi pe hartă.

b) Sezonalitatea este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în: trasee de primăvară şi de toamnă, trasee de vară şi trasee de iarnă. (Breaza – accesibil în tot cursul anului)

c) Gradul de dificultate este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

– trasee cu grad mic de dificultate, cu următoarele caracteristici: durata traseului – 3 – 6 ore; diferenţa de nivel – 300 – 700 m; efort fizic moderat, care nu necesită pregătire fizică specială;

– trasee cu grad mediu de dificultate, cu următoarele caracteristici: durata traseului – 4 – 8 ore; diferenţa de nivel – 500 – 1.000 m; efort fizic susţinut numai pe unele etape ale traseului, care necesită o condiţie fizică şi orientare bune;

– trasee cu grad mare de dificultate, cu următoarele caracteristici: durata traseului – 5 – 9 ore; diferenţa de nivel – 800 – 1.500 m; efort fizic continuu şi intens, care necesită o foarte bună condiţie fizică şi antrenament înainte de abordarea traseului.

d) Nivelul de echipare solicitat drumeţilor este criteriul pe baza căruia traseele turistice montane se împart în:

– trasee care nu necesită echipament special pentru parcurgerea lui; acest tip de traseu se desfăşoară pe poteci amenajate, drumuri forestiere şi nu prezintă porţiuni accidentate;

– trasee care necesită echipament de drumeţie de complexitate medie; acest tip de traseu se desfăşoară pe poteci cu porţiuni accidentate, grohotişuri, pante alunecoase cu grad de înclinare mediu;

– trasee care necesită echipament de drumeţie special şi complex; acest tip de trasee se desfăşoară pe poteci accidentate, puţin conturate şi/sau pe porţiuni fără potecă, cu pante abrupte care necesită uneori ajutorul mâinilor pentru ascensiune.

În funcţie de desfăşurarea pe teren a traseelor turistice montane se folosesc următoarele sisteme de marcaje:

a) marcaje în grup, care au, iniţial, un parcurs comun, după care semnele se ramifică succesiv pe diferite trasee;

b) marcaje centrifugale, cu semne care se despart chiar de la pornire pe trasee diferite;

c) marcaje în circuit, care au acelaşi punct de plecare şi de sosire;

d) marcaje cu ax comun, care au un traseu principal, numit şi magistrală, în general traseu de creastă, din care se ramifică sau către care se dirijează mai multe trasee secundare;

e) marcaje pentru traseele dus-întors.

Pentru marcarea traseelor turistice montane se utilizează următoarele semne:

a) banda verticală – pe fond alb – pentru marcarea traseelor principale, numite şi magistrale, care sunt, de regulă, trasee de creastă;

b) crucea cu braţe egale – pe fond alb – pentru marcarea traseelor de legătură;

c) triunghiul echilateral – pe fond alb – şi punctul într-un cerc – pe fond alb – pentru marcarea traseelor secundare;

d) punctul cu cercuri duble de culoare albă şi roşie pentru traseele dus-întors.

Culorile pentru semnele de marcaj sunt: roşu, galben şi albastru, obligatoriu pe fond alb.

Pentru asigurarea uniformităţii şi respectării inscripţionării internaţionale semnele de marcaj vor îndeplini următoarele condiţii de detaliu tehnic:

a) se vor încadra într-un patrulater imaginar cu laturile de 16 – 20 cm;

b) benzile de culoare vor avea o lăţime de 6 cm, iar cele de culoare albă, de 5 cm (5 + 6 + 5 = 16 cm);

c) triunghiul cu miezul de culoare va avea laturile de 10 cm, iar banda de culoare albă, de 3 cm (3 + 10 + 3 = 16 cm);

d) punctul de culoare va avea diametrul de 10 cm, iar banda de culoare albă, o lăţime de 3 cm (3 + 10 + 3 = 16 cm);

e) crucea de culoare va avea cele două benzi perpendiculare de 3 cm, iar banda de culoare albă, de 5 cm (5 + 6 + 5 = 16 cm);

f) semnele de marcaj se vor aplica în ambele sensuri de circulaţie, la distanţe astfel apreciate încât să fie uşor vizibile de la un semn la altul, perpendiculare pe direcţii de mers şi la înălţimea de 1,5 – 2 m faţă de sol;

g) în golurile alpine şi în poienile foarte mari semnele de marcaj se vor face pe stâlpi confecţionaţi din ţevi metalice; stâlpii vor fi vopsiţi mai întâi cu grund de protecţie, apoi cu vopsea de culoare albă şi neagră, în dungi alternative de 30 cm lăţime, vor fi prevăzuţi la partea inferioară cu gheare pentru fixarea în fundaţii de ciment şi apoi, în pământ şi la partea superioară, cu o paletă pentru semnele de marcaj;

“În zone defrişate sau în golul alpin unde nu există suport (trunchiuri de arbori) sau unde suportul (pietrele) poate fi acoperit (cu zăpadă), semnul turistic este marcat pe stâlpi (piloni metalici cu paletă) de orientare.” h) pentru protecţia arborilor semnele de marcaj se vor aplica direct pe copaci, prin vopsire, fiind interzisă fixarea în cuie a altor indicatoare; i) în zonele stâncoase, greu accesibile, semnele de marcaj se vor aplica pe palete metalice scurte sau pe lespezi plate din piatră, implantate în grămezi de pietre, cimentate, cu o înălţime de 0,4 – 0,6 m;

j) în zonele în care traseul turistic montan este bine trasat şi nu are ramificaţii nu se va face exces de semne, dar se vor marca în mod deosebit intrările în pădure (din drumuri, poieni, goluri alpine, văi) prin unul sau mai multe semne uşor vizibile;

“Marcajul, aplicat prin vopsire pe trunchiurile arborilor, stânci sau pietre, este astfel realizat încât din dreptul unuia să se poată vedea următorul, fără a face exces de marcaje, acolo unde poteca de urmat este clară şi fără ramificaţii. Mai sunt trasee în care aceste condiţii nu sunt îndeplinite din diverse motive şi pun la încercare cunoştinţele de orientare ale turiştilor.”

k) pe un traseu comun, marcat cu semne diferite, vor fi aplicate toate semnele, în grup, unul sub altul, şi nu alternativ, la distanţe mari unul de altul; în zonele stâncoase semnele de marcaj se vor grupa orizontal;

l) în punctele de inflexiune a direcţiei de mers a potecii se vor aplica săgeţi bicolore (culoarea albă + culoarea marcajului), care vor indica unghiul direcţional; săgeata va avea o lungime de 40 – 50 cm, o lăţime totală de 8 – 10 cm şi unghiul direcţional de 15 grade, 30 grade, 45 grade, 60 grade, 75 grade, 90 grade, 105 grade şi de 120 grade;

m) în zone deosebit de circulate şi expuse fenomenului de ceaţă marcajul care va indica apropierea refugiului alpin sau a cabanei va fi dublat de un sistem de atenţionare acustic sau vizual, acţionat electric sau mecanic; în cazul cabanelor funcţionarea acestui sistem va fi în responsabilitatea cabanierului;

n) la executarea tuturor marcajelor se vor folosi vopsele reflectorizante şi rezistente la ger, căldură, soare, umezeală şi agenţii poluanţi corosivi;

o) se va evita marcarea drumurilor publice şi a drumurilor forestiere altfel decât prin tăbliţe indicatoare, la capetele acestora; în cazul în care un traseu turistic montan se interferează cu un drum public, traseul va fi marcat astfel încât să fie bine relevate intrările şi ieşirile din drumul public.

Indicatoarele de trasee turistice montane sunt:

a) indicatoarele de direcţie sunt: indicatoare de direcţie simple, care au o lungime de 68 cm şi o lăţime de 28 cm, şi indicatoare de direcţie duble, care au o lungime de 78 cm şi o lăţime de 28 cm;

“Săgeţile indicatoare de direcţie vor menţiona: obiectivul cel mai apropiat, timpul de mers până la acesta şi semnul de marcaj. Săgeata, de fapt o placă metalică în formă de săgeată, indică prin poziţia în care este orientată direcţia de urmat. Timpul menţionat pe săgeată indică durata unui parcurs cu mers obişnuit, fără opriri mai mari de 5 minute după fiecare oră de mers. În cazul în care apar două valori (ex. 3 – 3 1/2 ore), diferenţa de o jumătate de oră este decalajul dintre un drumeţ antrenat şi unul mai puţin antrenat sau dintre o deplasare în condiţii atmosferice normale şi una cu ploaie, vânt etc. Atenţie, deteriorarea sau schimbarea direcţiei acestui semn este o glumă proastă, care poate costa viaţa celui care urmează!”

b) indicatoarele de traseu sunt cu dimensiuni variabile (32 cm/45 cm, 40 cm/56 cm, 50 cm/70 cm şi 63 cm/87 cm), în funcţie de volumul de informaţii pe care îl conţin, şi sunt amplasate pe verticală sau pe orizontală, pe un picior sau pe două picioare;

“Tablele indicatoare montate în punctele de convergenţă (raspântie) a mai multor trasee turistice montane vor cuprinde informaţiile: semnele de marcaj, direcţiile de mers, timpul (de parcurs) şi altele speciale (drum periculos, căderi de pietre). Pe traseele montane se pot întâlni şi table de avertizare pentru protejarea rezervaţiilor de floră şi faună sau pentru pericolele ce le pot prezenta: o prăpastie, declanşarea avalanşelor (în noiembrie, decembrie, ianuarie, februarie) sau a lavinelor (în martie, aprilie sau mai) etc.”

c) indicatoarele de documentare sunt cele care vor conţine informaţii despre traseele turistice montane marcate şi principalele puncte de interes turistic din zona pe care o prezintă.

“La cabane există în general pentru orientarea drumeţilor un panou – hartă cu schişa traseelor din împrejurimile cabanei (sau ale staţiunii), care ar trebui să reprezinte o parte mai detaliată a unei hărţi turistice.” Pe indicatoarele de la intrările şi ieşirile de pe traseu vor fi trecute şi dificultăţile drumeţiei astfel:

A – pericol de avalanşă;

C – cornişă pe traseu;

D – dificultăţi alpine (pasaje, săritori);

M – condiţii meteo care pot influenţa substanţial parcursul;

O – orientare dificilă;

P – pantă mare şi alunecoasă;

d) tablele toponimice sunt indicatoare pentru lacuri, râuri, monumente ale naturii, vârfuri de munte, şei importante, pentru alte obiective culturale şi de interes turistic. Tablele toponimice vor fi realizate din plăci fibrolemnoase impermeabilizate sau din fibre de sticlă, rezistente la intemperii, de dimensiunile 32 cm/45 cm, în culori diferite pentru fiecare element prezentat, astfel:

– tablele toponimice inscripţionate cu litere de culoare albă pe fond de culoare albastră sunt pentru lacuri şi râuri;

– tablele toponimice inscripţionate cu litere de culoare neagră pe fond de culoare galbenă sunt pentru monumente ale naturii;

– tablele toponimice inscripţionate cu litere de culoare neagră pe fond de culoare albă sunt pentru alte obiective de interes turistic.

Pentru standardizarea indicatoarelor de trasee turistice montane realizarea şi implantarea lor se vor face cu respectarea următoarelor condiţii:

– stâlpii de marcaj pentru indicatoare vor avea dimensiunile de 2,20 m – 2,40 m înălţime şi de 0,10 m – 0,12 m grosime; stâlpii se vor îngropa în fundaţii solide, la o adâncime de 0,50 m – 0,70 m;

– paletele cu semnul de marcaj se vor orienta perpendicular pe direcţia de mers, iar săgeţile, pe direcţia axului traseului;

– săgeţile indicatoare de direcţie vor menţiona obligatoriu obiectivul cel mai apropiat, timpul de mers până la acesta şi semnul de marcaj;

– tablele indicatoare, care se vor instala în punctele de convergenţă (răspântie) a mai multe trasee turistice montane, vor cuprinde obligatoriu următoarele informaţii inscripţionate unele sub altele: semnele de marcaj, direcţiile de mers şi timpul, unele indicaţii speciale (Drum periculos; Atenţie, cad pietre.)

Locurile de începere a traseelor turistice montane, precum şi intersecţiile traseelor marcate vor avea amplasate obligatoriu, în ambele sensuri, indicatoare confecţionate din plăci fibrolemnoase impermeabilizate sau din fibră de sticlă.

Documentaţiile pentru amenajarea traseelor turistice montane noi şi pentru modificarea traseelor existente se întocmesc de către consiliile judeţene sau locale, după caz, şi de Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România şi cuprind:

a) date de bază – traseul, unitatea montană, judeţul sau judeţele în a căror rază se află traseul;

b) date privind execuţia şi întreţinerea marcajului şi a traseului;

c) harta traseului la una dintre scările: 1:50.000, 1:25.000 sau 1:20.000.

Omologarea traseelor turistice montane se face de Ministerul Turismului, conform legislaţiei în vigoare, în baza documentaţiilor prevăzute la art. 32 şi la iniţiativa consiliului judeţean sau local, după caz, în a cărui rază se află traseul şi a Asociaţiei Naţionale a Salvatorilor Montani din România.

Condiţiile materiale şi financiare necesare lucrărilor de amenajare şi întreţinere a traseelor turistice montane se asigură de consiliile judeţene şi/sau locale sub a căror autoritate funcţionează serviciul public SALVAMONT.

Pentru întreţinerea traseelor turistice montane sunt obligatorii următoarele lucrări:

a) periodic se curăţă, se repară şi se îmbunătăţesc potecile, taluzurile, sectoarele protejate de balustrade, treptele, cablurile şi lanţurile de sprijin, copertinele şi punţile peste ape şi se înlătură toate obstacolele care barează trecerea;

b) în fiecare primăvară se completează şi se înlocuiesc stâlpii, săgeţile, indicatoarele, inscripţionările şi semnele de marcaj deteriorate, distruse sau descompletate;

c) stâlpii de marcaj din zonele de avalanşe se schimbă pe teren ferit, iar marcajul se înlocuieşte pe aceste porţiuni cu semne pe sol, acolo unde este posibil.

Surse: 1. http://www.mdrl.ro/_documente/turism/legislatie/hg_77_2003.pdf

HOTĂRÂRE Nr. 77 din 23 ianuarie 2003 privind instituirea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor montane şi organizarea activităţii de salvare în munţi

EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 91 din 13 februarie 2003

2. Ghidul Drumeţiilor Montane, de Mircea Lăncrănjan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *