Mersul pe jos (Drumeția) și („vs”) Pedalatul (Bicicleala)

Termenii din titlul acestui articol – „mersul pe jos” și „pedalatul” luați atât separat ca activitate, cât și ca părți integrante – care intră în mod necesar în componența unui tot, anume drumeția, respectiv bicicleala nu pot fi comparați.

Mersul pe jos reprezintă o activitate complexă din toate punctele de vedere care privesc organismul în sine – medical, sportiv, mecanic, fiziologic etc. care nu necesită a fi completată sau întregită, ci doar dezvoltată treptat și sistematic pentru a ajunge la un nivel optim de pregătire, atât fizică cât și psihică, pe când pedalatul este doar o activitate particulară în beneficii, ci nu de bază sau elementară.

A afirma că pedalatul este mai complex decât mersul pe jos este o aberație, la fel cum a spune că pedalatul nu aduce avantaje dacă este corect întrebuințat. Vorbim de două lucruri total diferite. De asemenea, a spune că activitatea de pedalat este mai complexă datorită folosirii unui vehicul, comparativ cu mersul pe jos, care implică doar corpul nostru este o afirmație nesăbuită, căci pedalatul limitează mișcările corpului și aduce restricții atunci când se pune accent primar pe acesta.

Dacă dorim să ne îmbunătățim anumite direcții, DA, pedalatul ne ajută. La fel de mult o face și călăritul – mersul călare sau cățăratul (vezi scrambling, în drumeție) și nu numai. Dacă doar pedalăm fără a avea o bază în mersul pe jos, atunci spunem NU, iar aici nu ne referim la cei restricționați medical a se dezvolta complet, ci la cei care se află în diverse ipostaze, fie de confort, fie în lipsă de cunoștințe sau fie în imposibilitatea de a discerne ceea ce este esențial.

Totodată, trebuie să facem o diferențiere clară între mersul pe munte și restul diverselor modalități de a face turism montan, printre care se enumără turismul cu bicicleta – mountain bike sau cel cu mașina, telecabina etc. Dacă ar fi să încadrăm aici drumeția, am numi-o, conform spuselor domnului Dinu Mititeanu, „turism montan pedestru”, dar nici acest termen nu exemplifică în totalitate ceea ce semnifică drumeția, căci aceasta nu ține în particular de zona montană, ci are o gamă mult mai largă de abordare. Drumeția poate fi efectuată atât pe munte, cât și în zona de deal și de șes, în regiuni diverse în funție de ecosistemul vizat, prin zone cu umiditate mare – prin păduri tropicale, în zone de stepă și de savană, în regiuni mocirloase sau lipsite de vegetație etc. Astfel, un lucru rămâne cert, faptul că drumeția indică mersul pe jos, indiferent de factorii geografici vizați.

În ceea ce privește muntele, drumețul primește termenul de montaniard. În zilele noastre se folosește des termenul de munțoman. Mai în glumă sau mai în serios, cine își atribuie sau căruia i se atribuie acest termen trebuie să însumeze pe drept cuvânt cunoștințele specifice zonei montane. În termeni mai rudimentari aș spune Omul de munte, Omul de junglă, Omul arctic, Omul de stepă sau Omul de savană etc, în funcție de condițiile climaterice specifice.

Pentru delectare recomand următorul articol:

http://www.divainbocanci.ro/tipuri-muntomani/

 

Revenim la DRUMEȚIE. Drumeția este mai mult decât o călătorie pe jos. Drumeția este mai mult decât mersul pe munte. Drumeția este mai mult decât un sport.

Recomand capitolul 2: „Drumeția – o competiție cu noi înșine”, subcapitolul – „Ce este drumeția? Este drumeția un sport?”, din cartea „Breaza. Drumeție și cunoaștere”.

http://ecotrekker.org/breaza-drumetie/

Drumeția nu se poate compara din nici un punct de vedere cu nici o altă activitate, iar aici nu dorim să minimalizăm beneficiile și valențele celorlalte acțiuni de mișcare a organismului, a corpului în sine. În schimb, drumeția poate fi un mod de viață. Bineînțeles, cineva pasionat de bicicleală o să spună că un mod de viață poate fi și pedalatul. Poate fi dacă ar avea o gamă de abordare mai largă decât drumeția, dar talerul balanței ne spune cu totul altceva. Atunci când te-ai născut ai învățat prima dată să mergi, ci nu să pedalezi! În derâdere vor spune unii că prima dată ai învățat să înoți, dar aceasta nu este o capacitate și abilitate dobândită și trebuie diferențiată ca activitate sportivă de existența într-un lichid din burta mămicii. Nu poți pedala în continuu, nici pe departe cât îți oferă organismul potențial în a merge pe jos. Până și în viața de zi cu zi balanța înclină către mers, ci nu către pedalat. Nu pedalezi către bucătărie și nu pedalezi către baie. Nu pedalezi prin magazine și nu pedalezi prin aeroport. Nu pedalezi prin casă și nu pedalezi în incinta unei instituții. Nu poți pedala dacă nu știi să mergi pe jos, căci simțul echilibrului îl dobândești atunci când te ridici în două picioare, copil fiind, ci nu atunci când te sui prima dată pe o bicicletă.

Pentru cei care consideră mersul pe jos o activitate rudimentară comparativ cu pedalatul, doresc să le aduc în prim plan câteva aspecte.

  1. Nu există loc unde să nu poți ajunge la pas, ci doar cu bicicleta. În schimb există locuri unde nu poți ajunge călare, să spunem așa, pe o bicicletă. Ca să nu mai vorbim de faptul că există o diversitate de zone pe care nu le poți aborda cu o bicicletă, ci doar la pas. Mă refer aici la zone de pantă accentuată, zone stâncoase, terenuri cu dificultăți și obstacole, terenuri diverse: mocirloase, nisipoase, văi montane, canioane, creste montane și nu în ultimul rând zone acoperite de zăpadă.

            MERSUL PE JOS ÎȚI OFERĂ O GAMĂ MULT MAI LARGĂ DE ABORDARE A

SUPRAFEȚEI DE TEREN DECÂT MERSUL CU BICICLETA.

  1. Mersul pe bicicletă îți restricționează din start poziția și anumite părți ale corpului. Brațele stau fixe pe ghidon, iar fundul stă pe șa, mobilitatea coloanei vertebrale fiind limitată. Dacă vorbim despre bicicleală pe teren accidentat, aici șocul impregnat corpului este cu mult mai mare decât la mersul pe jos, căci nimic nu poate atenua mai bine aceasta decât talpa propriu-zisă. Bineînțeles că există biciclete performante, asemenea încălțăminte cu aceleași caracteristici, dar până și talpa goală are un efect mai blând comparativ cu orice bicicletă performantă. Apoi, mușchii corpului sunt folosiți în totalitate la mersul pe jos, comparativ cu pedalatul și, mai mult, într-un mod ECHILIBRAT. Mersul pe jos este o activitate COMPLETĂ. Pedalatul, în schimb, este o activitate de ramificare a mișcării, asemenea mersul cu skateboardul sau cu trotineta, plimbatul cu rolele, eventual mersul cu hoverboardul sau patinatul etc.

Toate aceste exemplificări sunt privite din punctul de vedere al unui corp sănătos și mai mult, al unui organism care efectuează o activitate CORECT din punct de vedere mecanic. Faptul că există persoane cu anumite afecțiuni care nu pot pedala, sau viceversa, acestea sunt particularități care nu definesc nici drumeția în sine și nici pedalatul. Nu marginalizăm beneficiile pedalatului, dar niciodată acesta nu va aduce mai multe avantaje decât mersul pe jos, atâta timp cât drumeția este efectuată corect și la nivelul de pregătire corespunzător, ci nu într-o plafonare accentuată și lipsită de cunoștințe.

Mai în toate articolele existente pe internet unul dintre avantajele pedalatului – mai singurul specific, exemplificat este faptul că ne ajută să scăpăm rapid de calorii și să ne tonifiem mușchii. Repetăm: acestea sunt particularități ale persoanelor cu deficiențe, mai ales fizice, care nu au un cumul de cunoștințe necesar pentru a își observa organismul, pentru a știi ce să îi ofere acestuia și nici stimuli de susținere a unui mod echilibrat de viață. Mă refer aici la marea majoritate care nu beneficiază de o alimentație zilnică corectă și care duc o viață sedentară. Mă refer aici la cei care nu au posibilitatea de a își ridica nivelul de pregătire fizică prin mers, din cauza lipsei de cunoștințe sau din cauza comodității. Mă refer aici la cei mai slabi din punct de vedere al motivației. Mă refer aici la toți cei constrânși de situație sau auto-constrânși prin prisma modului de viață nesănătos.

MERSUL PE JOS IMPLICĂ SISTEMUL MUSCULAR AL CORPULUI ÎNTR-UN MOD COMPLET ȘI,

MAI ALES, ECHILIBRAT ÎNTR-O DRUMEȚIE.

  1. Dacă este să ne rezumăm la a folosi un mijloc de deplasare, bineînțeles că bicicleta combate mersul cu mașina, dar numai dacă vorbim despre tehnologizare, căci mijloc de deplasare poate fi și un animal – calul, par example. Beneficiile călăritului sunt cu mult mai presus decât mersul pe bicicletă, numai dacă este să luăm în calcul interacțiunea dintre animal și om. Calul a existat cu mult dinainte să apară bicicleta, iar valențele sale sunt de necontenit în fața unei mașinării. Eficientizarea timpului își are rostul doar în viața cotidiană, altfel dacă, par example, ești bucureștean și dorești să efectuezi o drumeție în Munții Rodnei, nicidecum nu eficientizezi timpul de deplasare până la locul de pornire pe traseu cu ajutorul bicicletei, ci aici intervin alte mijloace de transport, cum ar fi mașina sau trenul.

EFICIENTIZAREA TIMPULUI CU AJUTORUL BICICLETEI ARE SENS

DOAR ÎN VIAȚA COTIDIANĂ, ÎN MARILE ORAȘE,

REFERITOR LA PETRECEREA TIMPULUI LIBER, CÂT NU NUMAI.

  1. Vorbim apoi despre energia telurică care îi este impregnată corpului atunci când drumețul merge pe jos, atunci când talpa ia contact cu solul, lucru minimalizat atunci când te afli călare pe o bicicletă, sau într-o mașină. Atunci când talpa se așterne pe potecă contactul energetic este la maxim cu pământul. Nu discutăm despre talpa încălțărilor realizată din cauciuc sau de suprafața de asfalt abordată, ci despre talpa de piele și despre nisipul de pe plajă sau despre pământul înierbat.

PUNCTELE TERMINAȚIILOR NERVOASE AFLATE ÎN TALPĂ,

CARE AFECTEAZĂ ÎN MOD DIRECT ORGANISMUL ATUNCI CÂND PĂȘIM PE SOL,

SUNT STIMULATE LA MAXIM ÎN TIMPUL MERSULUI PE JOS.

  1. Ținând cont de faptul că drumețul este în primul rând un cercetător al vieții și al naturii, pe două roți nici pe departe nu se va CERCETA îndeajuns ceea ce ne împresură, ci doar se va trece în grabă pe lângă lumea nevăzută. Nimic din ceea ce se observă cu alți ochi nu se va arăta pe două roți. Lumea micilor viețuitoare, regnul fungi, flora și fauna sunt aproape și aparte doar de lumea unui drumeț, pe când doar în popas din bicicleală acest lucru nu este îndeajuns. Ochii sunt poarta către ambele lumi, atât cea văzută cât și cea nevăzută. Ochii unui biciclist niciodată nu vor sta închiși, ci vor viza, în mare parte, doar drumul abordat, pe când ochii unui drumeț vor cerceta întreaga natură care îl înconjoară. Atunci când te afli pe bicicletă vederea îți este limitată din cauza poziției, iar fracțiunile de secundă în observare nu sunt îndeajuns ca stimulii receptori să aibă capabilitatea de asimilare și transmitere către creier a datelor necesare, mai ales atunci când viteza de pedalare este peste medie.

ASPECTELE CERCETĂRII VIEȚII ȘI ALE NATURII DIMPREJUR

SE REGĂSESC ȘI SE ASIMILEAZĂ LA MAXIM

ATUNCI CÂND PURCEDEM LA DRUM LA PAS.

  1. Atunci când pedalăm suntem deschiși unor factori de risc mult mai mari, atât din punct de vedere medical cât și al pericolelor la care ne expunem. Majoritatea dintre noi pedalează pe asfalt, iar pe asfalt nu se circulă doar pe două roți, ci și pe patru. Iluzoriu se spune că biciclistul își îndreaptă atenția către acest lucru, când de fapt atenția biciclistului este acaparată indirect de către acest factor de risc. Dar important este că atenția este direcționată către acest factor de risc, către o precauție, ci nicidecum către o relaxare în totalitate, atât în conștient cât și în subconștient, fie din reflex sau din constrângere, câteodată fără chiar a băga de seamă acest lucru. Nicidecum biciclistul nu va fii mai iute și mai alert în reacții comparativ cu un drumeț, iar aici nu vorbim de un turist de sandale, ci de un drumeț cu experiență, un drumeț care își îmbunătățește constant agilitățile, într-un nivel de pregătire atât constant, cât și în creștere. Toate capacitățile și abilitățile se dezvoltă, iar organismul este cu mult mai receptiv la pas decât pe două roți, din orice punct de vedere.

Tot la riscuri putem discuta despre situația în care mașinăria cedează și nu poate fi remediată atunci când ne aflăm într-o zonă îndepărtată de civilizație sau despre cazul în care starea vremii se schimbă instant și, eventual, vizibilitatea devine redusă.

FACTORII DE RISC SUNT MAI DIVERȘI PENTRU UN BICICLIST

COMPARATIV CU UN DRUMEȚ.

În concluzie, DA – pedalatul realizat corespunzător o să aducă mereu beneficii organismului, 100%, și un aport suplimentar drumețului, dar ceea ce trebuie reținut este faptul că:

BICICLEALA NU POATE ÎNLOCUI NICIODATĂ MERSUL PE JOS, CI ESTE DOAR O EXTENSIE,

ASEMENEA ALERGATULUI ȘI CĂȚĂRATULUI, DOAR CĂ ÎNTR-O PROPORȚIE MAI MICĂ.

 Mai întâi trebuie să învățăm să mergem corect, să învățăm să ne dezvoltăm organismul la pas și de abia apoi să pedalăm.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *